La sesiunea fata in fata am avut ocazia de a discuta cu colegii asupra unor aspecte pozitive dar si negative ale invatarii asistate de calculator. Au fost enuntate pareri pro si contra acestei metode de invatare, avand ca argumentare, primele- faptul ca informatia ajunge la elevi intr-o forma atragatoare si facila dar in acelasi timp le cere acestora un efort intelectual de selectare, de realizare a unor conexiuni si de autoevaluare, celelalte- faptul ca elevii nu au la dispozitie criterii sigure de selectare, si astfel pot ajunge la informatii gresite sau incomplete, formandu-si imagini incorecte asupra unor lucruri pe care trebuie sa le invete.
Pe de alta parte, activitatea intelectuala si practica poate fi foarte eficient canalizata, asa cum am putut vedea in exercitiul ulterior, relizarea acestui lucru fiind posibila tocmai prin folosirea inteligenta a instrumentelor e-learning. De asemenea se poate ajunge foarte usor la informatii din orice surse de pe mapamond, putand avea acces la experientele valoroase ale altor colegi. Acest exercitiu a fost o foarte buna ocazie de a schimba opinii cu colegii nostri si de a prelua unii de la altii idei sau aspecte ale experientei in activitatea profesionala.
Caracterizarea pe scurt a acestei experiente s-ar putea rezuma prin « noua, interesanta, profitabila pentru profesori si elevi »
Explorand Wikispace sau Yougma ( care mie mi s-au parut mai complete si mai potrivite materiei mele ), am discutat apoi cu unii din elevii mei si am conturat ideea ca am putea impreuna sa ne construim un site pentru fizica. Acesta ar putea fi organizat pe capitolele care se studiaza in liceu. In acest fel, chiar daca programa de studiu s-ar modifica, am avea o baza pe care sa construim unitatile de invatare. La fiecare capitol ( mecanica, termodinamica, electricitate, optica, fizica atomica si nucleara) am putea avea o sectiune de prezentare de teorie, o sectiune de probleme cu rezolvari si propuse spre rezolvare, o sectiune cu teste de cunostinte cu baremurile corespunzatoare, o sectiune cu lucrari de laborator si o sectiune cu filme didactice.
Ideea prezinta o serie de avantaje, cum ar fi:
a). materialul inserat poate fi usor modificat, imbogatit, innoit si pus in acord cu programa de studiu ;
b). elevii pot avea acces oricand la informatii ;
c). elevii pot interveni cu idei si materile noi ;
d). se poate renunta total sau partial la metodele clasice de predare, nemaifiind neaparat nevoie de tabla, caiet, manual, cel putin intr-o faza mai avansata, cand elevii au invatat sa foloseasca ei insisi instrumentele e-learning .
Exista insa si dezavantaje, determinate de :
a). o astfel de constructie este de durata ( un an, poate mai mult ), timp in care ar putea fi folosite, experimental, materialele pe masura ce sunt postate.
b). la acest moment, nu toti elevii dispun acasa de un calculator sau un abonament la internet. Scoala ar trebui sa suplineasca acest dezavantaj, dar nici sistemul « after-school » nu este dezvoltat decat ca experiment in putine scoli ( in scoala noastra, nu ! )
c). sistemul ar trebui sa fie partial acompaniat si de metode clasice pentru a-i putea invata pe elevi cum sa-l foloseasca, nu doar pentru o informare superficiala, ci pentru studiu eficient. Apare astfel o problema de timp, deoarece numarul de ore in planurile de invatamant sunt, dupa parerea mea, prea putine pentru implementarea unui asemenea proiect foarte complex.
Dat fiind ca nu mai am, in perspectiva exercitarii profesiunii, foarte multi ani nu poate decat sa-mi para rau ca nu voi mai avea timp sa-mi perfectionez metodele de lucru cu elevii, atat cat se va putea probabil intr-un viitor mai indepartat decat cativa ani. Cred ca suntem, in Romania, abia la inceputul unei revolutii in domeniul didactic. Oricum, deoarece am inceput de ceva timp sa apelez la ajutorul calculatorului, pot spune ca mi-am schimbat mult modul de lucru, nu numai in plan strict profesional, ci chiar modul de viata. Din acest punct de vedere, este un castig incontestabil care ramane inscris in personalitatea mea. Oricare ar fi evolutia mea profesionala in continuare deoarece pensionarea nu ar trebui sa insemne si iesirea din viata activa, cu siguranta ca imi voi putea continua informarea, formarea si dezvoltarea personala. Este posibila chiar o noua experienta de discipol, data fiind o foarte mare autonomie de studiu pe care ti-o asigura metodele e-learning adaugate metodelor invatarii clasice.
Emilia Tritoiu-Iliescu, profesor de fizica
Grupul Scolar Industrial « Dacia », Bucuresti
Bine ati venit!
Un blog despre experientele noastre cu privire la utilizarea noilor tehnologii de informare si comunicare, chiar si dupa ce sesiunile de formare din cadrul proiectului TOIL s-au finalizat. Un blog al participantilor la sesiunile de formare din cadrul proiectului. Un blog cu reflectiile si descoperirile noastre cu privire la utilizarea noilor tehnologii in procesele de formare si invatare. Veti gasi aici intrebari, povesti si resurse utile despre metodologii e-learning. Asteptam comentarii, propuneri si sugestii din partea cititorilor nostri, formatori, specialisti sau cursanti interesati de problematica formarii cu ajutorul noilor tehnologii! Asadar, la drum!
Monday, March 14, 2011
" Cred ca suntem, in Romania, abia la inceputul unei revolutii in domeniul didactic"
Labels:
comunitatea TOIL
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment